Cella's Stories

Viata ca o zi la schi       In urma cu aproximativ 3 saptamani am fost la schi, in Sinaia. Am urcat la cota 2000. Pentru prima data am luat telescaunul de la cota 1400 la cota 2000. Evitam asta, am rau de inaltime (sau cel putin asa credeam).  Pe drum, telescaunul s-a oprit de cateva ori, iar eu admiram natura vrajita , nu o mai vazusem niciodata asa. Dupa un timp, am remarcat o lipsa de senzatie : nu aveam vertige. Nu stiu cand s-a intamplat asta. Intotdeauna am avut vertige. Cred ca are ceva de-a face cu sugestia ca raul de inaltime este asociat cu frica de succes. De cand am auzit asta, m-am tot gandit : ce o fi asta? doar nu imi e frica de succes! Cert e ca nu am vertige, indiferent daca a fost asocierea asta sau altceva.       Cobor din telescaun si pornesc pe prima partie care imi iese in cale. Vad gheata, pietre... si ce daca! Am mai facut asta... pornesc, cu incredere . Observ in jur , gheata peste zapada, in unele locuri, erau pietre iesite, neacoperite nici macar de

       Acum ceva vreme, un fost coleg de facultate m-a rugat sa scriu despre cum am ramas cu masina in nisip pe plaja. Eram prieteni foarte buni, 4 persoane: 2 fete ( Marcela si Cleopatra) si 2 baieti (Marius si Liviu). In momentul acela, era doar prietenie de dragul timpului petrecut impreuna. Bine, timp petrecut impreuna inseamna experiente impreuna... din unele inveti, din altele nu. Au fost ani frumosi, memorii frumoase .. "ca la 20 de ani". Nu am scris pana acum, am incercat sa inteleg ce a fost de invatat din experienta asta cu masina pe plaja ( in afara faptului ca nu e bine sa te duci cu masina pe plaja - pe nisip moale.... in apa nici atat - noi nu am intrat in apa).          Acum mai toata lumea merge cu masina pe plaja, nu am inteles niciodata de ce : eu una ador sa simt nisipul sub talpi. In 1993 , nu prea se intampla asta, sau cel putin eu nu stiu sa se fi intamplat.          Am ajuns dupa pranz, dar inainte de apus , pe plaja. Bineinteles ca am nimerit in

Acceptarea          Anul trecut a fost un an puţin mai neobişnuit pentru mine. Nu mă refer la schimbarea exterioară, oricine poate face asta. Suntem asaltati cu informaţii din toate părţile, există medici specializaţi şi, în ultimă instanţă, medici esteticieni. Dar asta nu înseamnă nimic, dacă nu ajungi să te cunoşti, să te accepţi şi să te iubeşti pe tine. E ca o călătorie la capătul lumii, unde te duci pentru a fugi de tine şi de esenţa ta, te ajută, dar nu foarte mult. " Oriîncotro te-ai indrepta, îngrijeşte-te doar să prefaci fiecare călătorie într-una lăuntrică. Dacă vei călători înlăuntrul tău, vei putea colinda întreaga lume, cât e de întinsă şi dincolo de ea. " -  Elif Shafak. Cel mai mult de ajută să faci din fiecare călătorie una lăutrincă, indiferent încotro te îndrepţi.          Privind în urmă, 2015 asta a însemnat pentru mine : o călătorie lăuntrică.          De când mă ştiu, am crezut că trebuie să distrez şi să aduc zâmbetul celor din jurul

Amintiri din iarna 2010-2011           Intotdeauna mi-a placut sa imi testez si depasesc limitele. Atentia insa mi-am exersat-o mai mult in acea iarna. Fara sa vreau, insa au fost doua intamplari bine-venite si bine-primite. In ambele cazuri, plecarea catre Constanta a fost brusca: am hotarat pe loc, am plecat in urmatoarele 5 minute.             Nu am poze, evident. Nu am gasit poze pe care le pot pune ( toate au drepturi de licenta pe ele, fara drept de utilizare).            Sa incep cu prima intamplare : Se apropia sarbatoarea Craciunului - Nasterea Domnului. Sarbatoare pe care intotdeauna o petrec in familie. Autostrada era inca inchisa si nu stiam sigur daca mai pot ajunge acasa de sarbatori. Normal, doream sa fiu acasa de sarbatori, insa experienta Dobrogei iarna imi spunea ca viscolul poate dura si 2 saptamani, deci si autostrada poate sta inchisa, cat e viscol. Cu trenul nu ma puteam duce acasa - ar fi fost riscant - avea intarzieri foarte mari si frig, foarte

                                                          Prima zi la schi                In timp ce patinam ieri, mi-am amintit de prima zi de schi din viata mea. Am zambit instantaneu. A fost un moment frumos, din care am primit 2 lectii destul de importante.               Eram in anul trei de facultate, in vacanta de iarna de la sfarsitul sesiunii. Plecasem la munte cu un grup de 8 prieteni - colegi. Finantele au fost ca in facultate (pentru multi ), am inchiriat doua camere in Predeal, complet separat de casa proprietarului, deasupra unui garaj. Aveam bucatarie si baie proprie , deasupra garajului. Era mai mult decat speram cu totii. Suma destul de mica platita pe camera, ne-a permis sa vizitam imprejurimile. Am umblat pe carari inzapezite de munte, 8 studenti singuri in padure... ne-a prins noaptea. Atunci am cunoscut prima data glasul padurii adormite de iarna: intr-o noapte geroasa de februarie 1995.               In ultima zi, am predat bagajele la gara. Nu aveam n