Calatoria Anei - Povestea 1 - Taramul Rosu

                                                              Taramul Rosu          

            In vremuri demult uitate, intr-un loc magic, traia o mica printesa -Ana - fata imparatului Rosu si a imparatesei Albe.

            Locuiau impreuna in castelul rosu. Nu era greu de ghicit de ce se numea castelul rosu : totul in jur era rosu. Desi dupa unirea imparatului Rosu cu fata imparatului Alb, eu inceput sa apara pe la colturi , unele nuante de roz. Intai mai timid, aproape imperceptibil, apoi, cu timpul , au devenit vizibile si parca ar fi fost acolo de cand lumea. Pana si cerul, in infinitul lui, pe acel taram, prindea usor nuante de roz... uneori rosiatice.

           Se poate spune ca era taramul magic, taramul lui Rosu imparat, care purta amprenta personalitatii lui - rosie. Ana, fata lui, crestea ca o fata de imparat, inconjurata de flori trandafirii si pasari rosii cu triluri magice. Anii treceau si Ana nu stia decat taramul magic, rosu.  Vorbea cu florile, cu pasarile, desi povestile lor nu vorbeau decat despre taramul rosu. 

          Toamna era mai trist. Padurile rosii din imprejurimi se goleau de flori si pasari. Era liniste, artarii seriosi si impetuosi , nu erau foarte vorbareti.

          Intr-o zi , la sosirea Primaverii, un lucru neobisnuit s-a intamplat : nu stiu cum, nimeni nu stie de ce, a nimerit in padurea rosie o mica pasare albastra. Va imaginati ca o mica pasare ar putea trece neobservata, insa intr-o mare rosie.. un punct albastru iese in evidenta. S-a iscat o cearta grozava intre pasari.

         Conducatorul stolului de pasari rosii ii spuse pe un ton grav pasarii albastre : 

         - Sa pleci! De ce ai venit aici? Incotro te indreptai?

         Pasarea albastra :

         - Eu vin de pe taramul albastru. Am obosit si m-am pierdut de mama mea. Pot macar poposi cateva  ore aici, sa ma odihnesc? Ah, tare as vrea sa gasesc drumul. Aici totul pare ciudat! Mi-e dor de albastrul de acasa.

       

        Ana privea fascinata: "Ce pasare era aceea?" Nu vazuse niciodata ceva mai frumos. Ea nu stia decat rosu si roz. Chiar si roz, foarte putin. Curioasa, Ana a intervenit :

       - Te rog, ramai! O sa vin eu cu tine , te voi ajuta sa gasesti drumul catre casa ta.

     Zis si facut. Puiul de pasare se odihni in palma Anei, pana a doua zi, departe de ochii curiosi ai imparatului.

      A doua zi, in zori, Ana si puiul de pasare plecara la drum. Ana era nerabdatoare sa cunoasca taramul albastru. Micuta pasare, era speriata. Era pentru prima data departe de mama ei si nu stia inca drumul. Se simti totusi datoare sa o imbarbateze pe mica printesa : "Ce bine ca ai venit cu mine! Drumul e foarte frumos, si pe drum vom mai intalni si alte pasari. Ne vom face cativa prieteni buni pe drum!"