Povestea Soparlei Calatoare

Ce putem invata de la o soparla?

             Era o zi ca oricare alta, incepuse firesc cu bucurie, soare si aer de vara tarzie. Un soare bland mangaia florile din jur si lumina lui radia in tot de era frumos. Imi terminasem rutina de dimineata, micul dejun frugal imi oferise ocazia perfecta pentru a-mi palnifica pe cat posibil restul zilei. Aveam activitati programate si aproape inerent se ivesc urgente neplanificate, firescul si normalul unei zile de munca. Pranzul urma sa fie bazat pe legume proaspete - poate o supa de rosii cu telina sa fie deschiderea perfecta a unui pranz usor care sa ma incarce de energie urmata de o salata cu branzeturi. Cu putina indulgenta supa poate fi consumata si la cina, o cina usoara , racoroasa pentru a incheia cu bine o zi de lucru de vara

             Necesarul de alimente fiind estimat, ma indrept cu determinare spre magazin , cu cat incep mai devreme ziua cu atat imi pot orienta atentia spre ceea ce am de facut - o gramada de ganduri invadau deja mintea mea. Indoieli si griji... si oare ce e mai bine sa fac in situatia data? Prinsa in gandurile mele, intru in magazin aleg pe fuga si cu neatentia cuvenita alimentele de care am nevoie, inchei si ma indrept apoi spre casa. Am nevoie sa pregatesc pranzul inainte de inceperea programului efectiv de lucru. Nimic nu imi poate distrage atentia, am creat deja un spatiu de lucru care sa-mi asigure productivitate si liniste in calmul si siguranta casei mele. Asez atenta alimentele la locul lor in bucatarie. Pregatesc rapid supa si ma asez la munca.
            Din linistea biroului, aud la un moment dat zgomote de plastic din bucatarie, apoi se asterne din nou linsitea. Nu am dat atentie, ce ar putea fi la un etaj superior? Nimic interesant, poate a intrat o musca sau cine stie ce ganganie care va iesi singura asa cum a intrat. Nu-mi fac griji, am un plan de urmat, decizii de luat si poate planificarea unui viitor incert. Telefonul unei colege ma scoate din monotonia zilei, iar eu nu pot sta pe scaun cand vorbesc la telefon - am nevoie sa ma plimb. Ma plimb singura prin apartament, si ajung in camera mea - oaza mea de liniste si serenitate. Zgomote ciudate se aud, acolo, in camera mea... dau roata prin camera si ce-mi vad ochii?

            Prin ce minune ai ajuns tu faptura mica si gingasa la mine in casa? Asa un oaspete speriat si derutat nu am mai avut. Am simtit instictiv nevoia de a ajuta soparla aceea mica si nevinovata. O simteam speriata, parea prinsa intr-o capcana, se uita spre fereastra generoasa, ca la o scapare, parea sa fie telul ei si scaparea ei din capcana. Eu stiam ca iesirea pe fereastra nu ar fi ajutat-o foarte mult, ar fi avut de parcurs alt drum lung si anevoios pentru a ajunge in mediul ei natura.
           A urmat o fuga prin camera (era totusi o soparla tare cuminte). La un moment am reusit sa prind soparla cu o hartie de coada. Imi aduc aminte si acum felul in care s-a uitat in ochii mei , speriata. In cateva minute era cu coada ei in mana, si ea a fugit la adapost.
       

sursa : http://www.zooland.ro/autotomia-caudala-ce-se-intampla-atunci-cand-soparlele-isi-pierd-coada-4434

         Ah, uitasem, cele mai multe specii de soparle au dezvoltat autonomia caudala. In caz de pericol, boala sau amenintare iminenta soparlele isi pot lepada coada . A urmat o noapte linistita, v-am spus ca am avut parte de o soparla cuminte. A doua zi , pe la pranz a re-aparut , se uita cu speranta la fereastra - vrea sa iasa. Dupa alte cateva ture, am reusit sa o prind- de data asta intr-o cutie mica. Urmatorul pas a fost sa o eliberez, astfel incat sa isi poata trai viata in mediul ei natural. M-am intrebat mult timp ce distanta a parcurs , din intamplare sau din nevoie-foame (luasem frunze de telina) si cum a ajuns in apartament.

         Am ramas cu doua idei importante de atunci :

• ajutorul primit sau acordat nu este perceput intotdeauna ca ajutor. Actiunile si situatiile in care ajugem uneori trec prin filtrul nostru mental , necunoscutul si experientele trecute ne afecteaza perceptia realitatii. Desi eu am vrut sa o ajut, sa o eliberez, soparla a perceput interventia mea ca o invadare , ca o amenintare.
• Soparlele isi pot detasa coada , ca o eliberare, o renuntare la ceva ce nu le mai foloseste sau se poate regenera, cand se simt in pericol sau amenintate. M-am intrebat de atunci la ce e nevoie sa renunt ca sa pot fi libera si fericita. Ce e esential pentru mine, ce vreau si am nevoie sa pastrez in viata mea si la ce vreau/am nevoie sa renunt? 

Stiu ca de atunci stiu ca sunt mai atenta la felul in care sunt percepute vorbele, actiunile mele si ca imi aranjez prioritatile cu mult mai multa grija. O soparla mica, o mica minune , care a venit oaspete in casa mea cu doua lectii necesare.