Fata care visa "prea mult"

       
                Imi amintesc bine de ea, era o printesa micuta, pistruiata, foarte energica si cu o multime de vise. Adora sa alerge, sa danseze, sa cante si sa invete mereu lucruri noi. Iubea oamenii si visa in secret la o lume mai buna. Era putin naiva si de-a dreptul nerezonabila in visele ei. Natura ei salbatica si totusi blanda, ii permitea sa imblanzeasca animalele , chiar cele mai fioroase. Nu putea intelege rautatea si vedea in jur doar lucruri bune.
                Traia inconjurata de oameni frumosi, protejata in micul ei castel de cristal. Toata ziua se juca fericita si aproape in fiecare zi descoperea ceva nou. Privea cu incantare si curiozitate lumea, si o descoperea din ce in ce mai frumoasa, pe masura ce trecea timpul. Descoperea noi talente si noi pasiuni, care o faceau sa pluteasca prin viata , fara griji. Nu exista nici timp nici spatiu, doar viata si bucurie.
             Mica printesa crescu si se transforma intr-o printesa in toata regula. Nu se schimbase pe interior aproape deloc si visa acum mult mai mult si mai intens. Micuta noastra visatoare avea niste lentile multicolore care ii prezentau viata in culori nebanuite, care ii construiau o realitate frumoasa si vesela.
              In acele timpuri, in padurea ce inconjura castelul, isi gasise locas de odihna un dragon, ce indragi printesa de la prima vedere. Printesa nici nu il zarise macar in plimbarile ei, cuprinsa fiind de visare. Desi slujitorii printesei o implorau sa inteleaga si altfel realitatea, printesa refuza cu desavarsire convingerile lor. Era convinsa ca visele ei sunt reale si ca vor prinde viata in orice zi. In timpul acesta dragonul se apropia din ce in ce mai mult de printesa, care nu vedea raul si nu intelegea pasiunea ce cuprindea dragonul ori de cate ori se intalnea cu printesa.
             Zilele treceau una cate una, anotimpurile treceau si ele, schimband natura si perceptia. Printesa noastra traia tot fericita in castelul ei de cristal, pandita fiind de la distanta de dragonul care isi stapanea pasiunea din ce in ce mai greu. Oamenii castelului o implorau sa mai lase visele:

           - Visezi prea mult! Iesi in lumea larga! Vezi tu, pe lumea asta exista multe lucruri bune, mult frumos... dar exista si o parte intunecata , plina de duhoare, pe care refuzi sa o vezi, sa o accepti. Nu, nu e vina ta, asta e realitatea!
            - Nu exista rau, nici oameni rai! Cel mai rau om pe care il cunosc sunt eu! Stati linistiti! Ma voi duce in lumea larga si nu voi pati nimic rau! Ce mi s-ar putea intampla? Ma vor proteja visele mele!

                             

             Printesa noastra pleca in lumea larga, lasand in urma oamenii de la castel, plini de dor si sperante. Abia asteptau sa se intoarca printesa noastra din calatoria ei, cu realitatea schimbata. Au inteles insa prea tarziu ca dragonul pleca dupa printesa, nu neaparat cu ganduri rele sau bune, doar manat de o pasiune crescanda.  Printesa se opri la un moment dat, intr-un loc ferit si intunecos, sa se odihneasca , sa inteleaga schimbarile ce le vazuse in calatoria ei. In lumina lunii, printesa era mai frumoasa ca oricand, iar pasiunea dragonului a crescut inimaginabil.

 Dragonul nu mai simtise asa ceva si natura lui salbatica, nestapanita , a preluat controlul. Inainte sa inteleaga ce se intampla, dragonul nostru isi arunca pasiunea sub forma unei limbi de foc , care parjoli printesa.... Frumusetea ei era de acum o urma, o amintire, o imagine. Totusi, sub stratul gros de scrum, visele printesei prindeau viata.


          Au trecut multi ani. Printesa noastra s-a intors din calatorie, cu urme adanci pe trup si suflet. Realitatea o vedea tot multi-color, insa acum se zareau nuante de alb, negru si gri. Toti la castel au recunoscut-o. Zambetul ei era la fel, trada visele ei.Multi au fost suprinsi sa inteleaga ca visele ei aveau nevoie de o scanteie. Focul care a parjolit-o , a infrumusetat-o intr-un mod surprinzator si in toiul flacarilor, printesa noastra a renascut , mai frumoasa, mai puternica si mai visatoare decat oricand.

             


           Pana si in zilele noastre aude ca e nerezonabila , visatoare si naiva.
             - Asa e! Aveti dreptate! Va rog doar sa intelegeti ca doar eu decid pentru mine cand visez "prea mult". Doar eu pot spune pentru mine si doar pentru mine cand sunt rezonabila sau nu, cand visez suficient sau prea mult. Asa cum eu sunt responsabila de visele mele si cum prind ele viata si se transforma in realitate.

           Poate nu o inteleg multi, dar unii o iubesc, altii nu. Printesa noastra ii iubeste pe toti in mod egal si e recunoscatoare pentru fiecare pas din calatoria ei, pentru ca stie ca asa a ajuns sa se aprinda focul ei interior. Acum danseaza, canta, pluteste prin viata cu visele ei. E copilul lunii, stie. Luna ii stie visele si o ajuta sa le materializeze. Printesa adora sa danseze , la luna plina, un secret intre ea si luna , nascut intr-o vara, pe malul marii, in mijlocul unei paduri magice.

          Iar eu stau pe-un colt de luna,
          Sa aduc o veste buna.
          Visele uneori prind viata
          Cand plutesti prin foc si gheata.