Cella's Stories

Taramul Portocaliu               Ana si pasarea albastra au plecat spre miazazi. Se gandeau ca daca vor merge spre lumina, vor ajunge mai repede. Ana se uita curioasa in jur : era pentru prima data cand pleca de acasa fara sa fie insotita de un parinte, care sa ii spuna pe unde sa mearga, cum sa se poarte si cum sa vorbeasca. Pasarea albastra era un bun tovaras de drum, totusi nu ii dadea nici un sfat.                Dupa aproape doua zile, au observat uimite ca in locul rosului, peisajul a devenit portoca-liu. De adata aceasta, nici Ana nici pasarea nu parea din acel loc. Cum nu vedeau nici o vietate in preajma , au continuat sa mearga. Anei i se facuse sete, nu se gandise ca drumul va fi atat de lung. Si in jur nu se vedea nici o fantana.                 "Tie nu iti e sete?" "Ba da", raspunse incet pasarea. "Voi zbura putin inainte, poate gasesc ceva. De sus se vede mai bine taramul. ".                 Ana se opri si astepta cuminte sa se

                                                              Taramul Rosu                       In vremuri demult uitate, intr-un loc magic, traia o mica printesa -Ana - fata imparatului Rosu si a imparatesei Albe.             Locuiau impreuna in castelul rosu. Nu era greu de ghicit de ce se numea castelul rosu : totul in jur era rosu. Desi dupa unirea imparatului Rosu cu fata imparatului Alb, eu inceput sa apara pe la colturi , unele nuante de roz. Intai mai timid, aproape imperceptibil, apoi, cu timpul , au devenit vizibile si parca ar fi fost acolo de cand lumea. Pana si cerul, in infinitul lui, pe acel taram, prindea usor nuante de roz... uneori rosiatice.            Se poate spune ca era taramul magic, taramul lui Rosu imparat, care purta amprenta personalitatii lui - rosie. Ana, fata lui, crestea ca o fata de imparat, inconjurata de flori trandafirii si pasari rosii cu triluri magice. Anii treceau si Ana nu stia decat taramul magic, rosu.  Vorbea cu florile, cu pasa

Da, sunt eu. Tot eu , asa cum ma cunoasteti, sau poate doar credeti ca ma cunoasteti. Nu e un secret : ador sa patinez (mai ales viteza). Bine, recunosc, imi place sportul in general. Ma puteti blama pentru asta? Am practicat 12 ani  patinaj viteza (si cel mai bine ma descurcam pe gheata). Sport de iarna, acum considerat sport extrem, iar eu m-am nascut la mare. Desigur, imi plac cam toate sporturile acvatice- le si practic, ca hobby. Asa cum, recunosc, imi place foarte mult sa alerg si sa pedalez sau sa dansez. Cum am ajuns sa practic acest sport - patinajul- in frumosul oras Constanta, port la malul Marii Negre si orasul meu natal? Relativ simplu: am fost un copil foarte energic si foarte iute. Intr-o frumoasa zi de toamna, la inceputul anului scolar , au aparut cei doi antrenori de patinaj din Constanta, la noi la scoala , la ora de sport si au insistat sa participam la niste probe sportive. Erau in cautare de posibile talente.M-au selectat, nu a fost nici o surpriza. Acolo

sursa foto : http://www.bwinpartner.eu Aveam aproape 14 ani, era cu cateva zile inaintea aniversarii mele. Bineinteles, eram plecata de acasa... in cantonament, in Miercurea-Ciuc - superbe locuri, mai ales iarna- urma sa am in zilele urmatoare un concurs. Era pentru prima data cand eram plecata in timpul trimestrului scolar, prima data cand participam la un concurs in preajma zilei mele de nastere, prima data cand eram departe de casa si imi sarbatoream ziua de nastere si prima data cand imparteam camera cu o fata din alt lot - Suceava. A fost si prima data cand am suit pe podium (si ultima, ulterior s-a desfiintat clubul din Constanta, iar eu am ales sa-mi urmez a doua mare pasiune a mea : Matematica - nu judecati, asta mi-a placut si-mi place inca). Desi am fost plecata des de acasa, desi nu eram pentru prima data in Miercurea Ciuc iarna, toate celelalte "premieri" mi-au generat emotii pe care nu le mai simtisem pana atunci la vreun concurs. Am urmarit cu atentie